În căutarea pantofilor de mireasă perfecți

Moderni, spectaculoși, deosebiți, însă în egală măsură comozi și ușor de purtat, pantofii de mireasă perfecți trebuie să îndeplinească o listă lungă de condiții pentru a o face pe posesoare cu adevărat mândră de alegerea făcută.

În căutarea pantofilor de mireasă perfecți

În căutarea pantofilor de mireasă perfecți

Este drept că, de la an la an, din vitrinele magazinelor de profil ne fac cu ochiul o mulțime tot mai mare de modele de pantofi de mireasă, care mai de care mai prețioși și elaborați, unii simpli, alții înalți, din satin sau piele, cu aplicații din cristale Swarowski sau din dantelă, toți aducând simțitor cu condurii fermecați din poveștile cu prințese, însă adevărul este că, dincolo de aspectul romantic și de rolul lor decorativ, pantofii de mireasă trebuie să-i permită posesoarei să se miște fără probleme pe parcursul întregii nopți și să arate impecabil pe toată durata evenimentului.

În căutarea pantofilor de mireasă perfecți

În căutarea pantofilor de mireasă perfecți

În funcție de croiul fiecărei rochii în parte, de sezonul în care are loc evenimentul, dar și de preferințele fiecărei doamne, există o gamă largă de pantofi de mireasă capabili să satisfacă și cele mai extravagante și pretențioase gusturi. Și dacă albul este deja culoarea clasică, consacrată, atunci când vine vorba de nunți, iată că, în cazul pantofilor de mireasă, designerii ne sugerează să fim îndrăznețe și să profităm de această alegere pentru a ne personaliza și mai mult ținuta. Nuanțe aurii sau argintii, materiale prețioase îmbinate delicat și armonios cu cristale sau mărgele, aproape că nu există limită în alegerea accesoriilor menite să ne transforme în apariții de neuitat.

În căutarea pantofilor de mireasă perfecți

În căutarea pantofilor de mireasă perfecți

Alături de rochie, pantofii de mireasă aleși vor fi cu siguranță studiați îndelung de o mulțime de priviri curioase, astfel încât o investiție relativ mare în ceea ce-i privește nu trebuie privită cu reticență, cu atât mai mult cu cât, de la un sezon la altul, aceștia tind să devină tot mai versatili și ușor de asortat. În plus, să nu uităm faptul că cea mai importantă zi din viața fiecăreia dintre noi nu este cel mai potrivit moment pentru a face rabat de la calitate și să studiem cu răbdare ofertele existente pe piața de profil, în căutarea perechii cu adevărat perfecte de pantofi de mireasă.

Bld.Dacia, nr.119, sect.2, Bucuresti ( zona piata Gemeni langa liceul Cantemir )

Tel. 0724.150.006

www.bestbride.ro

Adauga un comentariu